Ordin anulat, director reîntors: ANPC a pierdut definitiv

Astăzi am câștigat definitiv apelul împotriva ANPC. Curtea de Apel București a anulat Ordinul nr. 113/22.02.2024, prin care Matei Vaida fusese concediat, a dispus reintegrarea lui în funcția deținută anterior și a obligat instituția să îi plătească salariile și celelalte drepturi de la concediere până la reintegrarea efectivă. Hotărârea este definitivă.

Matei Vaida conducea Direcția Generală Laboratoare LAREX, structura în care ANPC își analizează probele luate la controale, iar funcția o obținuse prin concurs. ANPC a spus că postul a fost desființat printr-o reorganizare și că instituția trebuia să reducă cheltuielile cu salariile. Un argument care sună rezonabil în orice instituție, cu condiția să fie și adevărat.

În apel am susținut, pornind de la propriile documente ale ANPC, că realitatea era alta. Activitatea LAREX nu a dispărut: în notele depuse în apel, instituția recunoaște că activitățile specifice LAREX au continuat după reorganizare. Actul de reorganizare nu desființa postul de director general, ci prevedea că direcția „se desființează și se reînființează”, cu preluarea personalului. Funcția de conducere din noua structură a fost trecută ca vacantă, delegată altcuiva și, la mai puțin de două luni după încetarea contractului lui Vaida, exercitată temporar „până la ocuparea prin concurs”. Fișele de post, cea veche și cea nouă, arătau o suprapunere substanțială a atribuțiilor de conducere; singura cerință adăugată era o condiție de studii, apărută abia în fișa nouă. Cât despre reducerea cheltuielilor, aceeași reorganizare transforma sau înființa alte funcții de conducere, inclusiv un director general la economic și resurse umane, iar la dosar nu apare nicio fundamentare economică care să lege măsura de acest obiectiv. Am arătat, în plus, că ANPC și-a schimbat poziția despre propriile ordine de la un termen la altul și că preavizul legal nu fusese acordat integral.

Acestea sunt tezele apelului. Motivarea Curții nu este încă disponibilă, așa că nu pun în gura instanței nimic din ce nu a scris. Ce avem sigur este soluția: ordinul a fost anulat, iar omul trebuie să se întoarcă la locul lui, după peste doi ani și jumătate.

Miza nu se oprește la Matei Vaida. O instituție publică are o singură avere care nu se improvizează: oamenii care știu cum funcționează. Experiența lor, memoria instituțională, competența adunată în ani nu apar în nicio organigramă și nu se recuperează printr-un ordin de numire. Când managementul public se reduce la fidelități personale, răfuieli și reorganizări croite pe oameni, nu pierde doar salariatul concediat. Pierde instituția, iar în final pierde cetățeanul: laboratorul, controlul, serviciul pentru care plătește.

Una dintre marile patologii ale administrației românești este confuzia dintre a conduce o instituție și a o avea. Cei numiți temporar în fruntea unei autorități publice uită uneori un detaliu elementar: instituția nu le aparține. Mandatul vine cu atribuții, nu cu act de proprietate, iar dreptul de a decide cine îți place și cine nu nu se primește la pachet. ANPC nu este SRL-ul niciunui președinte, iar organigrama unei instituții publice nu este o tablă de șah pe care un șef vremelnic mută oamenii după simpatii și antipatii.

Prerogativa de a reorganiza există și nimeni nu o contestă. Dar ea se exercită pentru instituție, nu pentru comoditatea celui care semnează, și rămâne supusă controlului judecătorului atunci când lovește un om anume. Când o reorganizare ajunge să semene cu un costum croit pe măsura unei eliminări, instanța are dreptul să se uite sub etichetă. Ce a reținut Curtea vom vedea din motivare. Ce putem spune de pe acum este că ordinul nu a rezistat.

Un om poate fi îndepărtat dintr-un birou printr-un ordin. Mai greu este să faci acel ordin legal. Politicienii și numiții lor vin și pleacă, iar actele lor rămân supuse legii. Astăzi se vede și că justiția poate repara o măsură de acest fel: ordinul de concediere a fost anulat, Matei Vaida urmează să fie reintegrat, iar ANPC trebuie să îi plătească tot ce ar fi încasat dacă nu ar fi fost scos din funcție.

Numiții politic sunt efemeri. Instituțiile rămân. Legea rămâne. Iar uneori, când administrația uită acest lucru, justiția îi aduce aminte.